Ultima ORĂ! Noul coronavirus a ucis două cadre medicale din Galaţi. VIDEO

Lumea medicală din judeţul Galaţi este în acest moment cutremurată de pierderea a doi colegi dragi, tragedia întâmplându-se din cauza temutului virus. Al doilea val al pandemiei de coronavirus, înregistrează şi primele două victime printre cadrele medicale din Galaţi, scriu cei de la monitoruldegalati.ro

Este vorba despre medicul oftamolog Dan Iacoblev de la Spitalul de Urgenţă Galaţi şi psihologul Irina Brasovanu, fost asistent medical, de la Spitalul CFR.

S-au înregistrat primele două decese în rândul cadrelor medicale din unităţile sanitare cu paturi din judeţul Galaţi. Aceste două cadre medicale au fost confirmate SARS-CoV-2 pozitiv“, a declarat Ani Nistor, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sanătate Publică Galaţi.

Medicul Dan Iacoblev a plecat în lumea celor drepţi, după ce părea că a câştigat lupta cu boala. În urma infecţiei, medicul s-a confruntat cu o multitudine de complicaţii apărute, lucru care i-a fost fatal.

„Cu deosebit regret anunţăm trecerea în nefiinţă a doctorului Dan Iacoblev, medic primar oftalmolog care s-a stins din viaţă în urma complicaţiilor pulmonare grave generate de infecţia cu noul coronavirus. Domnul doctor Dan Iacoblev a decedat în secţia ATI a spitalului în care timp de 22 de ani şi-a dedicat întreaga experienţă profesională pacienţilor. A fost un medic devotat şi muncitor, un om excepţional de o probitate morală deosebită, de o modestie şi o nobleţe sufletească rară şi un extraordinar coleg“, a spus managerul Spitalului de Urgenţă Galaţi, Alina Dobrea. Articolul continua dupa reclame …

loading...

Tot în cadrul Spitalul de Urgenţă Galaţi, dar în Unitatea de Primiri Urgenţă, a decedat din cauza infectării cu noul coronavirus alt om extraordinar. Este vorba despre Irina Braşovanu, psiholog în vârstă de 48 de ani, la policlinica Spitalului CFR, spital suport COVID. Irina a fost însă anterior asistent medical la acelaşi spital, apoi a devenit apoi psiholog. Din păcate boala a evoluat rapid şi nici nu a mai apucat să fie dusă în Reanimare.

Colegiul Medicilor Galaţi deplânge trecerea în nefiinţă a ambelor cadre medicale. „În ultima zi, colectivul medical din judeţul Galaţi a avut două pierderi pe lupta din frontul împotriva noului virus SARS-CoV-2. E vorba de un medic oftalmolog, în vârstă de 68 de ani, din secţia de Oftalmologie a Spitalului Judeţean Galaţi, şi de o altă colegă de-a noastră, fostă asistentă, actualmente psiholog al Spitalul CFR din Galaţi, de 48 de ani. Ambii s-au pierdut în urma luptei cu acest virus foarte periculos. Condoleanţe din partea întregului corp medical al judeţului Galaţi şi, în mod special, din partea colectivului Colegiului Medicilor Galaţi. Sperăm să nu mai avem asemenea pierderi nici în cadrul colectivului medical din judeţul Galaţi, nici în cadrul cetăţenilor Galaţi şi din România“, a declarat dr. Mihai Polinschi, vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România.

Sursă VIDEO: Monitorul de Galati Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul monitoruldegalati.ro