Doi români din Italia au fost arestaţi, după ce au încercat să pună stăpânire pe apartamentul unei bătrâne internată în spital.

O faptă incredibilă au reuşit să facă doi români din Italia. Aceştia au fost arestați la Roma în noaptea de miercuri spre joi, 28 ianuarie 2021, după ce au încercat să pună stăpânire pe apartamentul unei bătrâne despre care știau că era internată în spital de ceva timp, scriu cei de la rotalianul.com

Un vecin i-a văzut în timp ce au forțat ușa de la intrare și a chemat imediat forțele de ordine care i-au prins pe cotropitori în flagrant, informează Carabinierii pe site-ul oficial al instituției.

Până la această oră, încă nu s-a aflat cum au reuşit cei doi bărbaţi să afle că proprietara apartamentului situat în zona Spinaceto din Roma, o pensionară, este internată în spital și nu locuiește nimeni acolo.

Cei doi români nu au stat prea mult pe gânduri și s-au deplasat la adresa respectivă, pe via Padre Romualdo Formato, înarmați cu instrumente pentru a intra prin efracție în apartamentul pensionarei.

Conform informaţiilor de la faţa locului, după ce au forțat ușa și au reușit să pătrundă în locuință, infractorii s-au apucat să schimbe imediat încuietoarea pentru a fi siguri că au pus stăpânire completă pe imobil. Între timp, însă, cineva i-a văzut și a sunat la 112 pentru a solicita intervenția carabinierilor. Articolul continuă după reclame …

Chemată de urgenţă, la fața locului s-a prezentat o patrulă a carabinierilor din Pomezia care i-a surprins pe cei doi bărbați în flagrant, încercând să schimbe yala ușii pe care tocmai o forțaseră. Forţele de ordine i-au identificat pe infractori ca fiind doi bărbați de cetățenie română în vârstă de 53 și 59 de ani.

Cei doi români au fost puși sub arest și conduși în celulele din cazarma carabinierilor în așteptarea procesului prin rit abreviat.

Sursă VIDEO: Ştiri De Actualitate Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii despre comunitatea românilor din străinătate, pe portalul rotalianul.com