Video – Un bebeluş de șase săptămâni a murit înecat, la un botez din Suceava.

Un caz deosebit de grav s-a petrecut de curând într-o biserică din Suceava. Imediat după ce bebeluşul a fost scos din cristelniţă, bunica a dat alarma, după ce a observat că micuțul nu avea pielea rozalie, așa cum ar fi trebuit, și nici nu respira bine, scriu cei de la observatornews.ro

Totul s-a întâmplat la doar câteva minute după scufundarea tradițională în cristelniță, în timpul botezului. În doar câteva minute, a fost anunţat echipajul de la SMURD care a intervenit la caz. Doctorul Ionuț Bârsan, a declarat în exclusivitate pentru Observator că echipajul de urgență a ajuns la biserică în maxim trei minute de la apelul făcut la 112 și a început ventilația pe loc.

„În general, bebelușii fac stop respirator și abia apoi stop cardiac. După ventilație a început încet încet să respire, l-am intubat. Foarte multă apă am aspirat pe sonda de intubație, lichid aerat, rozaliu”, a declarat medicul Ionuț Bârsan.

Micuţul a fost dus la spital și internat pe secția de Terapie Intensivă, în stare gravă, imediat după botez.

„Respirație avea, dar nu era eficientă. Cordul bătea, prezența cardiacă era de 130 de bătăi pe minut”, a spus medicul. Acesta crede că micuțul a fost înecat cu apă, probabil prin imersie în cristelnița cu apă. Articolul continuă după reclame …

Din primele informaţii de la faţa locului, s-a aflat de la părinți că cel mic s-a născut pe 16 decembrie și ar fi fost prematur. Vestea tristă este că micuţul s-a stins din viaţă, lăsând un gol imens în inimile părinţilor îndureraţi.

Incidentul a avut loc la biserica „Sfinții Constantin și Elena”, iar protopopul Doru Budeanu a confirmat că bebelușul a fost scufundat complet în apă, arătând că „botezul se face prin întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”, transmite Monitorul de Suceava.

A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după moartea copilului, anunță poliția din Suceava.

Sursă VIDEO: digi24.ro Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observatornews.ro