Două badante românce din Italia și un director de bancă au fost arestați, după ce au înșelat un pensionar ca să le dea averea

🕒 Timp de citire: 2 min

În data de 4 martie 2021, carabinierii de la Compania San Carlo din Torino au pus sub arest două badante de origine română și un director de bancă, acuzați că au înșelat un pensionar de 97 de ani pentru a le da toată averea. Din informaţiile oficiale publicate până acum, se arată că cei trei ar fi reușit să-l convingă pe bătrân, care a murit în 2019, să-i numească și moștenitori unici în testamentul său, scriu cei de la rotalianul.com

Conform celor de la Torino Today, carabinierii au început o anchetă în luna septembrie a anului 2019, după ce fiica pensionarului decedat a depus un denunț împotriva badantelor de naționalitate română și a fostului director al băncii unde bătrânul își ținea banii.

Femeia i-a acuzat pe cei trei că au profitat de instabilitatea psihică a tatălui ei pentru a-și putea însușii banii și patrimoniul acestuia.

Investigațiile efectuate de către carabinieri în cadrul anchetei şi care a durat până în luna august a anului 2020, au scos la iveală faptul că îngrijitoarele bătrânului și complicele lor l-au convins pe bătrân să semneze diferite acte juridice prin care le dădea control complet asupra bunurilor sale și al contului bancar.

Fără nicio frică, cei trei au luat apoi din locuința bătrânului diferite bunuri mobile și au folosit cardurile sale bancare pentru nevoile proprii. Mai mult, spun anchetatorii, l-au convins pe bătrânul de 97 de ani să-i numească și moștenitori unici în testamentul său.

În timpul efectuării anchetei, dar şi în urma unei percheziției domiciliare din locuința celor două românce, carabinierii au găsit o parte din bunurile sustrase de la pensionarul asistat, printre care și bijuterii, tablouri și obiecte de mobilier.

În dimineața zilei de 4 martie 2020, carabinierii au executat un mandat de arestare emis de judecătorul pentru investigații preliminare de la Tribunalul din Torino pe numele celor trei și i-au supus măsurii de arest la domiciliu.

Sursă VIDEO: Ştiri De Actualitate Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinătate, pe portalul rotalianul.com

[social_sharing_buttons]