MIRACOL! Un bebeluş a fost găsit în viaţă printre dărâmături. O mamă şi trei copii, ucişi în urma unuia dintre atacurile aeriene israeliene.

Tragedie fără margini! Ieri, 15 mai 2021, un atac aerian israelian a decimat o familie din Gaza, iar din fericire, un bebeluş a fost găsit în viaţă printre dărâmături. Mama şi trei dintre fraţii săi nu au avut însă acelaşi noroc, scriu cei de la observatornews.ro

Omar, copilul de doar câteva luni, a fost se pare rănit la piciorul drept, după cum se vede în fotografiile distribuite de agenţia NurPhoto. În alte imagini impresionante, tatăl micuţului poate fi văzut plângând la căpătâiul copilului.

„Slavă Domnului că îl mai am pe Omar”, a spus tatăl său, Muhammad al-Hadidi.

Bebelușul a fost tras din ceea ce a rămâs dintr-o casă cu trei etaje, din tabăra de refugiați din Shati, unde familia sa se adunase pentru a sărbători sfârșitul Ramadanului. Cel puțin 10 dintre rudele bebelușului, inclusiv opt copii, au fost uciși în atacul aerian.

Şi mama bebelușului și cei trei frați, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, se aflau printre victime, iar fratele său de 11 ani este dat dispărut, a relatat The Associated Press. O altă femeie și cei patru copii ai săi au fost, de asemenea, uciși, iar 15 persoane au fost rănite. Articolul continua dupa reclame …

loading...

Vorbind din faţa spitalului, Muhammad al-Hadidi a mărturisit că vrea ca „lumea nedreaptă să vadă aceste crime”. Bărbatul a mai spus că micuţii „erau în siguranță în casele lor, nu purtau arme, nu trăgeau rachete. Au fost uciși purtând hainele pentru Eid al-Fitr “, sărbătoarea care marchează sfârșitul Ramadanului.

Surse militare israeliene, citate de știrile din limba ebraică Channel 12, au afirmat că „personalități de rang înalt Hamas” se întâlneau în clădire la acel moment și nu este „clar” câți dintre aceștia se află printre morți.

Sursă VIDEO: Ştiri De Actualitate Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul observatornews.ro