
🕒 Timp de citire: 5 min
O tânără de origine română a fost vândută de mică, de către părinți, unor romi. Aceasta trăiește de mulți ani în Italia, dar nu-și cunoaște data reală de naștere și nu are nicio informație despre locul unde s-a născut: „Am fost vândută unui grup de romi care m-au adus în Italia, la cerșit, am reușit să scap și să-mi întemeiez o familie, dar nu știu de unde vin și cine sunt cu adevărat”, a mărturisit Eva, scriu cei de la rotalianul.com citând La Stampa.
Eva, a ajuns în timpul copilăriei în Italia, împreună cu niște persoane de etnie romă, despre care credea că îi sunt rude. Suportând cu greu situaţia impusă, tânăra a reușit să scape și să-și întemeieze o familie. Cu durere în suflet, Eva declară realitatea crudă: pentru statul italian, eu nu exist. Toate problemele ei nu şi-au găsit încă o rezolvare şi reprezintă o mare şi imensă dramă umană, care se ciocnește de o birocrație care pare un labirint fără cale de ieșire.
Aceasta este povestea Evei (sau Eda), cum o numesc toți acum, sau Alina Marin, cum o numeau înainte (nici măcar nu știe dacă acesta este numele ei adevărat). Din informaţiile apărute în presa locală, Eva a fost vândută de părinți când avea doar șapte ani, unui cuplu de romi despre care credea că îi sunt rude. La acel moment, copilei i s-a spus că bărbatul îi era unchi de pe mamă, dar pare că totul era o mare minciună.
Drumurile copilei de 7 ani au fost destul de complicate, aceasta plecând din România, ajungând în Germania, apoi în Franța și în cele din urmă în Italia, la Torino. Au pus-o să cerșească, să spele geamurile mașinilor care se opreau la semafor și să fure. Împreună cu ea mai erau doi copii, pe care Eva nu-i va uita niciodată, cu siguranță vânduți și ei de familiile de origine.
Eva a petrecut 8 ani alături de perechea de romi care să dădeau drept rudele sale, dar a găsit curajul și a fugit de lângă ei pentru că nu trăia viața pe care și-o dorea. A cerut ajutor la un institut religios din via Nizza, apoi, cu ajutorul Serviciilor Sociale a ajuns într-o comunitate pentru minori din Val Cerrina. Articolul continuă după reclame …
După ani de zile, aceasta a reuşit să se angajeze și să fie independentă. A reușit să obțină din România un certificat de naștere cu ajutorul căruia și-a făcut pașaport la consulatul României de la Torino. Câțiva ani mai târziu, cerând reînnoirea pașaportului, Eva a descoperit că certificatul de naștere corespundea de fapt unei alte persoane și că nici măcar data de naștere, 20 august 1983, nu pare a fi ziua nașterii sale.
„Nu știu cine sunt – a spus Eva/Eda – eram prea mică pentru a avea amintiri exacte. Pot spune doar că atunci când îmi sărbătoream ziua de naștere era cald afară… Din 2002, când au găsit în România o femeie căreia i-au aparținut datele atribuite mie inițial, nu mai am identitate. Mă strigau «Eda», sunt sigură de asta, dar mai mult de atât nu știu nimic despre identitatea mea. Pentru mine e o adevărată dramă, nu pot avea documente și dacă reușesc să le obțin sunt temporare, nu pot obține permis de conducere, nu pot avea un medic de familie și nici să-mi înscriu copiii la școală.”
„Am lucrat la o companie din Casale, dar când au apărut problemele cu documentele de identitate am fost concediată peste noapte și sunt sigură că nu voi vedea un cent din contribuțiile plătite, pentru că erau înregistrate cu un cod fiscal pe care nu îl mai am. O soluție ar putea fi să mă declar apatrid (persoană care nu are cetățenia niciunui stat), dar conform unor documente m-am născut în România (chiar dacă Ambasada României nu a reușit să mă identifice și nu mă recunoaște ca cetățean) și, prin urmare, acest lucru este imposibil”, a mai adăugat femeia de origine română.
Astazi, situaţia Evei este una foarte complicată, cu toate că a reușit să se elibereze și să-și construiască un viitor demn, dar umbrele trecutului și-au pus amprenta pe viaţa ei. Tânăra noastra româncă mai are mult de luptat, pentru a găsi răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu cu adevărat?”.
Sursă VIDEO: Ştiri De Actualitate Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii despre comunitatea românilor din străinătate, pe portalul rotalianul.com
[social_sharing_buttons]