O româncă de 36 de ani a murit în Italia din cauza unei operaţii de liposucţie. Chirurgul a fost trimis în judecată.

În data de 5 iulie 2017, românca Ana Maria Crăciun în vârstă de 36 de ani, a fost supusă unei operații de liposucție la Centrul de Chirurgie Plastică MC din via Podgora, Milano, scriu cei de la rotalianul.com

Parchetul din Milano a solicitat trimiterea în judecată a medicului chirurg Mattia Colli, deoarece este considerat responsabil de moartea tinerei de cetățenie română pe care a operat-o în urmă cu 4 ani, informează ANSA.

Partenerul ei de viaţă a declarat în acel moment că aceasta a suferit timp de nouă luni de zile după intervenţia chirurgicală. Astfel, Ana Maria avea să moară din cauza unei infecții care se consideră că a fost provocată chiar de acea operație estetică efectuată de dr. Colli.

Din primele declaraţii se pare că femeia de 36 de ani a fost operată numai de chirurgul italian, fără prezența unui anestezist. Imediat după operație, aceasta și-a petrecut noaptea în hotel, unde a început să se simtă rău și timp de trei zile nu a reușit nici măcar să iasă din cameră, blocată la pat cu convulsii și febră. În plus, dr. Colli a sfătuit-o să nu meargă la spital.

Dorind să-şi rezolve problemele medicale, Ana Maria s-a întors în țară unde a fost operată de mai multe ori din cauza unei „fasciite necrozante”, adică o infecție foarte gravă. Articolul continuă după reclame …

Deoarece starea sa de sănătate nu se îmbunătățea, aceasta fost transferată din nou în Italia, într-un spital din Brescia, pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Cu toate că medicii italieni au depus eforturi mari pentru ameliorarea stării de sănătate a româncei, aceştia nu au reușit să o salveze, iar în cele din urmă a fost internată într-o casă de cură pentru bolnavii terminali situată la Orzinuovi, lângă Brescia.

Acolo, Ana Maria Crăciun și-a găsit sfârșitul, la data de 11 aprilie 2018. Chirurgul Mattia Colli a specificat, prin intermediul avocatului său, Gian Filippo Schiaffino, că a „urmat toate regulile și normele, chiar și în faza postoperatorie”. Procesul continuă…

Sursă VIDEO: Ştiri De Actualitate Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinătate, pe portalul rotalianul.com