TRAGEDIE! Românul Adrian Honciuc de 26 de ani a murit în Italia, într-un grav accident rutier.

În ziua de duminică 25 iulie 2021, în jurul orei 06:00, Adrian se afla la bordul unui automobil Volkswagen Golf, împreună cu doi prieteni, băiatul care era la volan, Andrea Valerio, în vârstă de 25 de ani, din Massa Cozzile și Martina Baroni, de 22 de ani, din Pieve a Nievole, scriu cei de la rotalianul.com

Într-un moment de neatenţie, șoferul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a răsturnat de mai multe ori, sărind peste șanțul de la marginea drumului și oprindu-se pe o stradă laterală.

Conform informaţiilor de la faţa locului, autoturismul se deplasa de-a lungul șoselei Via del Ponte alla Ciliegia, în direcția spre Valdinievole, relatează Il Tirreno.

În momentul accidentului, românul se afla pe scaunul din dreapta șoferului, a rămas blocat în mașină și a suferit răni care i-au cauzat moartea. La sosirea echipelor de intervenție băiatul român era decedat. Trupul neînsuflețit a fost scos dintre resturile mașinii de către pompieri și transportat la morga spitalului din Lucca.

Adrian era rezident la Ponte Buggianese, în provincia Pistoia şi lucra la Pregis, o companie de distribuție a produselor alimentare situată în Chiesina Uzzanese. Părinții săi sunt originari din Făgăraș și împreună cu aceștia era sosit în Italia în anul 2004, pe când era doar un băiețel. S-au stabilit la Anchione, un cătun din Ponte Buggianese, unde familia de români a reușit să se facă respectată de întreaga comunitate. Două surori își plâng acum fratele, una în vârstă de 30 de ani și una de 11. Articolul continuă după reclame …

Un băiat inteligent, sensibil și educat”, spun despre el cei care l-au cunoscut.

Pe rețelele de socializare prietenii și-au exprimat regretul și au transmis condoleanțe părinților:

„Ce durere mare, Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace, iar familiei să-i dea puterea de a trece peste acest mare, mare necaz”, a scris cineva.

Sincere condoleanțe! Îmi pare nespus de rău, nu sunt cuvinte. Drum lin spre cer, Adiță!”, se poate citi într-un comentariu pe pagina de Facebook a tatălui.

Potrivit ziarului La Nazione, înmormântarea tânărului de 26 de ani va avea loc la ora 15:00 de joi, 29 iulie 2021, slujba religioasă fiind oficiată de preotul Matei Tulan la biserica ortodoxă „Sfânta Muceniţă Pelaghia” din Montecatini Terme.

Sursă VIDEO: Ştiri De Actualitate Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante despre comunitatea românilor din străinătate, pe portalul rotalianul.com

1 trackback / pingback

  1. Doi MORŢI şi şase răniţi după ce o maşină a acroşat o căruţă, în Teleorman. A fost activat planul roşu - Stiri de Actualitate

Comentariile sunt închise.