Daniela si soţul ai au plecat în Italia pentru o VIAŢĂ mai BUNĂ! După 20 de ani a spus ADIO și s-a întors definitiv ACASĂ, la Iași

O poveste extraordinară vine din partea unei familii de români care a ales calea străinătăţii pentru un trai mai bun. Trecând anii, tot mai mulți români decid să se întoarcă în țară după ce au trăit în străinătate mai mult sau mai puțin timp. Dorul de casă, absența persoanelor dragi, faptul că în România salariile au crescut considerabil în unele sectoare, fac ca întoarcerea să devină o tendință tot mai des întâlnită în rândurile conaționalilor noștri. Este și cazul unei familii originare din Iași, care în decembrie 2020 a decis să ia drumul de întoarcere spre casă, scriu cei de la rotalianul.com

Actorii principali sunt Daniela și Ionel Bălteanu, doi oameni care s-au întors în România cu cele două fiice ale lor, după 20 de ani de Italia, scrie publicația Bună Ziua Iași.

Cei doi s-au gândit bine şi au plecat visând, ca toți ceilalți români care au decis să emigreze, la o viață și la un viitor mai bun. Personajul principal Daniela a absolvit o școală sanitară postliceală și lucra ca infirmieră la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași, dar banii erau puțini și nevoile multe.

Pentru început a plecat numai soţul ei Ionel, „doar pentru un an”, apoi a mai trecut un an și încă mulți alții. L-a urmat și Daniela după doi ani de la plecarea lui: „Aveam 25 de ani și fetița noastră avea 2 ani când am decis că trebuie să plecăm și noi în Italia, la Ionel. Ea creștea fără ca tatăl ei să o poată vedea. A făcut primii pași, a spus primele cuvinte și soțul meu afla de aceste lucruri doar atunci când vorbeam la telefon. Tot ceea ce îmi doream era să merg la soțul meu, așa că am făcut bagajele și am plecat în Italia”, a spus femeia pentru sursa citată.

Ionel a lucrat în transporturi, iar Daniela ca asistentă medicală la Spitalul de Urgență din Vimercate (Lombardia), pe Secția de Medicină Internă de Urgență și Oncologie. În urma unui concurs a obținut postul pe perioadă nedeterminată și 13 ani a lucrat ca asistent medical în aceeași secție din spital. Banii erau mai mulți, dar viața era mai scumpă ca în România: „Îmi amintesc că primii bani pe care i-am câștigat acolo au fost 3 euro și i-am primit după ce am făcut o injecție unei bătrâne. În România, de 3 euro, să spunem că îți iei trei pâini, dar acolo îți iei una. Am constatat că deși câștigam mai mulți bani, traiul era mai scump. Chiria era mare, prețurile din magazine erau la fel…”, a mărturisit Daniela. Articolul continuă după reclame …

loading...

În Spitalul de Urgență din Vimercati lucrau și alți români, „vreo 20”: „Toți am ajuns în Italia visând că ne vom întoarce în România cu realizări – a spus Daniela – dar anii au trecut și nu s-a schimbat mare lucru. Nu e ușor deloc să fii departe de casă, îți este dor de cele mai mărunte lucruri. Fiind români, ne împrieteneam ușor. Ne-am înrudit între noi. În momentul despărțirii am plâns și am promis că vom ține legătura, eu îi aștept în România, ei în Italia. O să mă întorc acolo în vizită, dar timp de cel puțin un an vreau să mă bucur de casă, de familie.”

Sursă VIDEO: Ştiri De Actualitate Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul rotalianul.com