Un român din Austria a încasat 55.000 de euro bani din asigurare, după ce i-a tăiat un deget şi i-a turnat acid clorhidric pe un ochi, unei femei

Un caz deosebit de grav s-a petrecut de curând în Austria. Un bărbat de naționalitate română, în vârstă de 41 de ani, a fost condamnat în data de marţi 29 martie 2022, la patru ani de închisoare, de către Tribunalul Regional din Viena, scriu cei de la jurnalemigrant.com

Conform anchetei efectuate, românul a făcut tot ceea ce era posibil, dar ilegal, pentru a încasa în mod fraudulos polițele de asigurare ale unei femei. Acesta a picurat acid clorhidric în ochiul stâng al femeii de naționalitate bulgară, în vârstă de 57 de ani, iar trei săptămâni mai târziu i-a tăiat acesteia degetul mare de la mâna stângă, relatează publicația austriacă Salzburger Nachrichten.

În timpul sentinţei date de către procurori, românul nostru a fost incredibil de calm, ca şi cum nu făcuse el toate ilegalităţile de care era învinuit. Acesta a fost găsit vinovat pentru trafic de persoane, vătămare corporală intenționată și numeroase alte infracțiuni.

„Nu am mai văzut așa ceva până acum, astfel de leziuni să fie provocate de cineva din pură lăcomie pentru bani”, a declarat procurorul Philipp Coufal care, inițial, ceruse o „pedeapsă grea”. Sentința nu este definitivă însă.

Despre femeia de origine bulgară se ştie că venise la Viena în primăvara anului 2017 pentru a-și construi o viață mai bună, doar că femeia a căzut în ghearele presupusului traficant de persoane, care a făcut-o pe femeie să lucreze pentru el. Deoarece femeia nu înțelege limba germană și nici nu ştia să citească sau să scrie, românul a încheiat pe numele acesteia mai multe polițe de asigurare pentru diverse accidente.

După ce a folosit-o o perioadă pentru diverse activități din care a câștigat bani, potrivit procurorilor, acestea fiind în mare parte activități frauduloase, în iunie 2018 inculpatul ar fi forțat-o pe femeie să se întindă pe podeaua băii pentru a-i arde cu acid clorhidric ochiul stâng. Apoi a dus-o la spital și a susținut că în timp ce femeia făcea curățenie, i-ar fi sărit detartrant (soluție de curățire) în ochi.

Potrivit hotărârii pronunțate în primă instanță, inculpatul avea dreptul de a semna contul încheiat pe numele femeii și de a încasa indemnizația de asigurare pentru presupusul accident, aproximativ 30.000 de euro. Dar asta nu e tot.

Trei săptămâni mai târziu, bărbatul ar fi plecat cu femeia în Ungaria unde a legat-o de o ușă, cu ajutorul un complice, încă necunoscut justiției vieneze, apoi i-a tăiat degetul mare de la mâna stânga. Ulterior, românul a declarat acest lucru drept accident de muncă, pentru care a mai încasat un total de 25.000 de euro de la trei companii de asigurări.

Inculpatul a recunoscut în faţa juraților că a comis o fraudă legată de ordine, dar a negat principalele acuzații. El a susținut că „a ajutat-o ​​pe femeia de 57 de ani ca să poată câștiga un ban”. La cererea prietenului său, acesta i-ar fi făcut polițe de asigurare, „pentru că e neîndemânatică când se mișcă”.

Inculpatul a susținut în instanță că a folosit femeia pentru diverse lucrări de curățenie, iar în cursul acestor activități, ea s-a rănit fără nicio vină proprie. Conaţionalul nostru a mai precizat şi faptul că nu a mers niciodată în Ungaria cu femeia, dar că aceasta era împreună cu partenerul ei şi într-o zi și-a tăiat degetul mare de la o mână în timp ce lucra în grădină.

Alte fapte incluse în rechizitoriu – cum ar fi un pumn în față, un dinte distrus, amenințări cu moartea în cazul în care femeia nu executa ordinele – au fost, de asemenea, negate de către inculpat.

În cele din urmă, românul a pierdut în instanță cu toată justificarea sa. „Nu vei găsi pe nimeni care să te creadă. Și nici noi nu am făcut-o”, i-a spus Ulrich Nachtlberger, judecătorul care a prezidat juriul.

Sursă VIDEO: Ştiri De Actualitate Sursă FOTO. Citiţi mai multe informaţii interesante pe portalul jurnalemigrant.com