Tragedie la Vaslui: Un bărbat a murit după ce a suferit arsuri solare în timp ce repara un acoperiș

Un bărbat de 60 de ani a decedat miercuri, după ce a suferit arsuri solare severe și a intrat în stop cardiorespirator, în timp ce efectua lucrări de reparații pe acoperișul unui bloc din municipiul Vaslui.

„Pompierii vasluieni au intervenit pentru salvarea unui bărbat găsit în stare de inconștiență pe acoperișul blocului nr. 350 din municipiul Vaslui, cu o autospecială de căutare-salvare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, Marius Stanciu.

Echipajele de intervenție au găsit bărbatul căzut pe acoperiș, prezentând arsuri solare și aflându-se în stop cardiorespirator. Salvatorii au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, bărbatul nu a răspuns acestora, iar medicul de pe ambulanța SMURD a declarat decesul.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă în acest caz tragic.

Citiți mai multe informații interesante pe portalul stirileprotv.ro