Grupul DizAbil.Eu Vrancea este un grup civic, înființat în 2013, format din persoane cu diferite tipuri de dizabilitate, aparținători și susținători ai acestora, care locuiesc în Focșani sau în alte localități din județ și care militează pentru accesibilizarea spațiilor publice din orașul Focșani și în general, pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. De cinci ani, grupul DizAbil.Eu desfășoară diverse campanii care au drept scop transformarea Focșaniului într-un oraș prietenos cu persoanele cu dizabilitate fizică.
În anul 2021, grupul a derulat proiectul Harta Accesibilizării Orașului Focșani, în cadrul căruia a realizat o hartă care indica nivelul de accesibilizare al spațiilor publice din acest oraș și totodată a adus pe agenda publică problema accesibilizării spațiilor publice din Focșani. În urma acestui proiect Primăria Municipiului Focșani a accesibilizat aproape toate trecerile pentru pietoni din oraș.
Din anul 2023, după începerea lucrărilor de modernizare, Focșaniul a redevenit însă un oraș cu multe bariere pentru cele 4 800 de persoane cu dizabilități fizice care locuiesc aici sau în alte localități ale județului Vrancea și care sunt nevoite să vină în reședința de județ pentru a-și rezolva diverse probleme medicale, administrative sau pentru a-și face cumpărăturile.
Orașul Focșani este un șantier în care persoanele cu dizabilități locomotorii nu au acces, rămânând inaccesibil chiar și după finalizarea lucrărilor în anumite cartiere iar autoritățile deși au promis că vor remedia problemele, se pare că își doresc un oraș modern dar inaccesibil anumitor categorii. Persoanele cu mobilitate redusă dar și părinții cu copii mici în cărucioare se lovesc la tot pasul de borduri înalte sau de accesibilizări inadecvate ale trotuarelor care îi împiedică să traverseze străzile pe trecerile pentru pietoni.
Acest lucru se adaugă la imposibilitatea utilizatorilor de fotoliu rulant de a intra în multe dintre instituțiile publice și centrele comerciale din Focșani. În absența accesibilizării, persoanele cu dizabilități locomotorii sunt condamnate nu doar la izolarea în propriile locuințe ci și la creșterea gradului de dependență față de membrii familiei și la o scădere a calității vieții. De aceea, grupul de inițiativă Dizabil.Eu a lansat în spațiul public o petiție intitulată ,,Vrem accesibilizarea trecerilor de pietoni din Focșani!,, prin care solicită Primăriei Municipiului Focșani să ia următoarele măsuri:
• Toate trecerile de pietoni din Focșani și stațiile pentru autobuze să fie prevăzute cu rampe care respectă Normativul 051, privind adaptarea clădirilor civile şi a spaţiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap.
• Comisia care face recepția lucrărilor de modernizare să includă și o persoană in fotoliu rulant. Pentru că doar împreună putem transforma comunitățile în care trăim în comunități prietenoase cu toți membrii lor, rugăm pe toți cei ce empatizează cu situația persoanelor cu nevoi speciale să semneze această petiție! Ea poate fi semnată fizic pe tabelele aflate la membrii grupului DizAbil.Eu sau online la următorul link: https://campaniamea.declic.ro/p/accesibilizareFocsani
Accesibilizarea orașului nu este un moft ci o necesitate. Persoanele în fotoliu rulant din Vrancea au dreptul la autonomie, la liberă circulație, la fel ca toți ceilalți locuitori. Contact: Email: dizabileuvrancea@gmail.com www.dizabil.eu | site destinat persoanelor cu dizabilitati