Elena de 56 de ani din Italia, a MURIT pentru o pâine udată cu lacrimi și sacrificii. A căzut în staţia de autobuz, iar după 10 zile de comă a decedat

28 decembrie 2019 Adrian Dumitru Pîrvu 0

A murit departe de Piatra Neamț, locul nașterii sale și unde visa să se întoarcă mai devreme sau mai târziu. Nu a mai apucat să facă drumul de întoarcere pe picioarele sale, iar acum ceea ce se mai poate face pentru ea este să fie dusă și înmormântată creștinește în pământul strămoșesc.

Asociaţia MicNews a iniţiat campania umanitară, “Un Mic Gest Poate Schimba o Lume Întreagă!”

3 iunie 2019 Adrian Dumitru Pîrvu 0

“Să nu vă imaginaţi că am obţinut fonduri de pe la vreun minister sau asociaţie guvernamentală. Nu, nici vorba. Dar a bătut din uşa în uşa împreună cu colegii din echipa mea, până am obţinut câteva sponsorizări. Noi am ales să aducem zâmbete şi bucurie în sufletele unor copii fără copilărie, încercaţi de suferinţe. Această acţiune caritabilă a Asociaţiei MicNews este dedicată pentru un număr de 50 de copii, proveniţi din centre de plasament şi familii defavorizate, fără venituri“.