TINERII primesc de la STAT, teren GRATUIT să-şi CONSTRUIASCĂ o CASĂ – Care sunt CONDIŢIILE?

Tinerii care vor să-şi construiască o casă în 2017 în România, pot primi o mână de ajutor de la stat și în acest an, conform legislaţiei în vigoare, prin acordarea la cerere a unui teren gratuit. Totuşi, pentru a putea beneficia de această facilitate, solicitanţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, informează rotalianul.com citând Bussines Magazin.

Regulile pentru acordarea gratuită de teren pentru construirea unei case sunt incluse, în momentul de faţă, în Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

„Prezenta lege reglementează regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani a unei suprafeţe de teren, din terenurile aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, în limita suprafeţelor disponibile, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care este situat terenul”, prevede actul normativ, cu precizarea că atribuirea terenurilor este făcută într-o anumită ordine de prioritate, în funcţie de criteriile aprobate de fiecare consiliu local.

Persoanele care au o vârstă cuprinsă între 18 şi 35 de ani au posibilitatea de a cere autorităţilor locale atribuirea unei suprafeţe de teren, în vederea construirii unei locuinţe proprii. Practic, terenul este acordat pentru folosinţă gratuită, atât timp cât există casa pe el, însă acesta poate fi cumpărat ulterior de la stat.

Suprafeţele terenurilor solicitate de tineri sunt acordate ţinându-se cont de localitatea despre care este vorba. Astfel, pentru municipii şi sectoarele Bucureştiului, suprafaţa minimă ce poate fi atribuită este de 150 de metri pătraţi, iar cea maximă – de 300 de metri pătraţi. În cazul oraşelor, suprafeţele variază între 250 şi 400 mp, în timp ce în comune şi în sate suprafeţele variază între 250 şi 1.000 mp.

Fiecare localitate trebuie să inventarieze anual terenurile ce pot fi atribuite tinerilor, să le valideze prin hotărâre a consiliului local şi apoi să informeze cetăţenii cu privire la acestea, prin afişare la sediul consiliului local, după cum se arată în normele pentru aplicarea Legii nr. 15/2003.

Tinerii nu trebuie să fie proprietarii unei case sau unui alt teren

Pentru a putea cere teren gratuit de la stat, tinerii trebuie să aibă cel puţin 18 şi cel mult 35 de ani. Iar la data depunerii şi la data rezolvării solicitării nu trebuie să fie proprietari ai unei locuinţe sau ai unui teren destinat construirii unei case, indiferent în ce localitate ar fi acestea. Totuşi, de reţinut este că autorităţile locale au dreptul să stabilească şi unele criterii suplimentare.

Cererea de atribuire a terenului se poate depune, conform Legii nr. 15/2003, la consiliul local al comunei, oraşului, municipiului, în care îşi are domiciliul solicitantul şi trebuie să conţină prenumele, numele şi domiciliul acestuia. Pe lângă acest document, tinerii mai trebuie să depună:

  • o copie a certificatului de naştere;
  • o copie a cărţii de identitate;
  • o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu deţine/n-a deţinut în proprietate o locuinţă/un teren destinat construirii unei locuinţe;
  • o declaraţie similară, însă care se depune la data rezolvării cererii.

În plus, normele de aplicare stabilesc că este nevoie şi de o declaraţie pe propria răspundere a părinţilor solicitantului. Mai exact, din aceasta trebuie să reiasă că părinţii nu deţin/n-au deţinut în proprietate, în ultimii zece ani, un teren cu o suprafaţă de peste 500 mp în mediul urban şi de peste 5.000 mp în mediul rural, indiferent de localitate.

Sursă foto. Autor articol: Daniela Stoica Articolul este preluat INTEGRAL de pe portalul de informaţii al românilor din Italia rotalianul.com

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. TINERII primesc de la STAT teren GRATUIT sa-si construiasca o CASA! Care sunt CONDITIILE? - Daily Break

Comments are closed.