Au furat mireasa, iar apoi au violat-o în grup timp de şase ore.

Terry Gobanga este o femeie din Nairobi care a trăit cea mai cumplită experiență, chiar în ziua în care ar fi trebuit să mireasa alesului inimii ei.

Femeia a scris o carte inspirată din viața ei presărată cu nenorociri la tot pasul, dar peste care a reușit sa treacă și să nu se lase doborâtă.

Terry a povestit într-un interviu pentru BBC că totul a început în ziua în care trebuia să se mărite, după ce un grup de bărbați au răpit-o și au violat-o timp de şase ore.

„În timp ce mă întorceam spre casă, am trecut pe lângă un tip care stătea pe capota unei maşini. Dintr-o dată, m-a apucat din spate şi m-a aruncat pe bancheta maşinii. Mai erau doi bărbaţi înăuntru şi au pornit la drum. Totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă”, a spus femeia.

În timp ce se lupta să scape de violatori, Terry a ajuns să fie înjunghiata în stomac, iar apoi s-a prăbușit inconștientă pe asfalt. Indivizii au fugit de la fața locului, iar câțiva vecini au văzut trupul aproape fără viaţă al fetei.

Aceștia au crezut că a murit și au vrut să o transporte spre morgă, însă Terry a reușit să dea semne vitale între timp, astfel încât, au trimis-o direct la spital.

Femeia și-a revenit după nefericitul eveniment. Șapte luni mai târziu s-au căsătorit. Din nefericire, la nici o lună după nuntă, soţul lui Terry a murit intoxcat cu monoxidul de carbon de la soba din casă.

Familia acestuia au acuzat-o pe femeie că e blestemată, iar Terry abia a reușit să își revină.

Din fericire pentru ea, bunul ei prieten, care a fost alături de ea în toată perioadă neagră, a fost şi cel care avea să îi redea surâsul înapoi.

„Tonny m-a cerut în căsătorie, dar i-am spus să cumpere o revistă şi să îmi citească povestea, iar apoi să îmi spună că mă iubeşte. S-a întors şi mi-a spus că mă iubeşte şi încă vrea să se căsătorească cu mine. Dar i-am spus: «Ascultă, mai e un lucru – nu pot face copii, aşa că nu mă pot mărita cu tine»”, a relatat. „«Copiii sunt un dar de la Dumnezeu», a spus. «Dacă îi vom avea, Amin. Dacă nu, voi avea mai mult timp să te iubesc»”, a povestit femeia.

După un an de la nuntă , Terry a reusit să ramână însărcinată şi să dea naştere unei fetiţe sănătoase. Sursă articol: Portalul de informații wowbiz.ro