Mihai Căldăraru este tânărul care în fiecare an de ziua lui, împarte pachete persoanelor defavorizate

Mihai Căldăraru se află în acest moment în plină campanie umanitară, încearcă să adune sponsorizări pentru a oferi ajutor celor care nu au posibilităţi financiare şi trăiesc la limita subzistenţei, scriu cei de la arq.ro

Oricine are de oferit alimente neperisabile, materiale igienico-sanitare sau orice altceva, care poate constitui un ajutor pentru persoanele defavorizate, este rugat să ia legătura cu organizatorul sunând la numărul de telefon 0729.733.333.

„Dăruiesc ziua mea de naștere celor cărora le dedic această misiune personală! Trăim vremuri neobișnuite, vremuri dificile și provocatoare, vremuri în care trebuie să ne prioritizăm cheltulielie, dar o faptă bună va avea întotdeauna același efect atât pentru cel care o face, cât și pentru beneficiarul direct.

Mâna de ajutor pe care o întindem celor aflați în nevoie are, de cele mai multe ori, efecte care trec dincolo de material. În aceste momente de cumpănă, vin către voi cu rugămintea de a fi alături de mine în campania umanitară de ziua mea, în care sunt implicat de mai bine de patru ani. Este o campanie în care cred și care știu că produce mult bine celor care au cea mai mare nevoie: copiilor și familiilor din medii rurale defavorizate.

Sunt familii greu încercate în această perioadă peste tot în țară. Nu putem ajunge la toate, dar putem să menținem constant sprijinul oferit beneficiarilor noștri. Vorbim despre părinți care au rămas fără locuri de muncă și trebuie să ia lunar decizia: plătesc chiria sau cumpără mâncare.

Eu, Mihai Căldăraru, am decis să pun umărul şi să-i ajutăm cu alimente și produse de igienă. În acest scop, am decis ca ziua mea de naștere să fie sărbătorită într-un mod diferit anul acesta. Cadourile pe care doriți să mi le oferiți mie, vor fi transformate în sprijin pentru aceste familii defavorizate din medii rurale. Am o rugăminte la fiecare în  parte. În curând am să îmbătrânesc cu încă  un an, în această  viață… Ca în  cealaltă  viața, voi fi mereu ca la vârsta de 20 de ani. Împlinesc vârsta de 35 ani. Din păcate, pot să vă spun mult prea bine ce înseamnă să crești prin orfelinate, pe stradă, sau să ai un start dificil, după vârsta  de 18 ani, când  ieși  din sistem. Dar cum știți  și  voi, fiecare creștem  și  ne propunem niște  obiective, bine organizate, în viața sa. Asta am făcut și  eu!

Vreau să  vă  spun că  alături de oamenii pe care i-am cunoscut treptat în viața mea, i-am întâlnit  și  mi-au intrat  la suflet și pe cei de la Asociația Europeană a Drepturilor Omului și Protecției  Sociale au fost și  sunt oamenii cu care mă sfătuiesc, le-am cerut sprijinul pentru lucrurile care mi-se păreau complicate/ dificile, sau pentru oamenii care i-am avut în echipa și  ei au fost sprijiniți pregătiți, cum să-și  facă  treaba mai bine, prin echipa Direcției Generale de Asistență Socială și Persoane cu Dizabilități AEDOPS ROMÂNIA. Știți, ca fiecare pas  pe care-l parcurg este să-i ajut pe alți copii,  bătrâni și persoane cu dizabilități să aibă  o viață  mai frumoasă.

Acum, urmează să fie ziua mea de naștere și strâng dulciuri, alimente și produse igienico-sanitare, pentru copiii, bătrâni și persoane  cu dizabilități este bine primită! Vrei o schimbare? Vrei ca noi tinerii ce vin din urmă noastră, de fapt care sunt viitorul nostru, să fie mai responsabili, mai stabili, vrei să diminua probleme din comunitatea noastră ? Atunci, vă invit să vă  implicați și voi! Donează! Vă mulțumesc  anticipat! Am încredere  în sprijinul vostru”, mai spune Căldăraru. Sursă articol: arq.ro